Ce risti pentru depasirea vitezei:

Codul Rutier în vigoare prevede amenzi usturătoare pentru șoferii care apasă prea mult pedala de accelerație. Sancțiunile pleacă de la 290 de lei și pot ajunge chiar la aproape 3.000 de lei.

Conform legislației în vigoare din România, depășirea vitezei regulamentare este considerată o infracțiune care este pedepsită cu amendă și puncte de penalizare.

Conducătorii auto care depășesc limita de viteză impusă pe drumul pe care se deplasează pot fi sancționați cu amenzi calculate în funcție de valoarea punctului de amendă. Acesta se raportează și în 2023 la salariul minim din anul 2017, când valoarea acestui indicator a fost stabilită la 1.450 de lei.

Amenzile sunt calculate în funcție de gravitatea abaterii

Dacă încă nu ai aflat că „graba strică treaba”, trebuie să știi că depășirea limitei de viteză pe drumurile din România cu între 10 și 20 km/h se sancționează cu două sau trei puncte de amendă (290 sau 435 de lei), la care se adaugă și două puncte de penalizare.

Dacă îți place să apeși și mai mult pedala de accelerație și depășești limita cu între 21 și 30 km/h, agentul de circulație te poate pedepsi cu patru sau cinci puncte amendă (580 sau 725 de lei), la care se adaugă trei puncte de penalizare.

Pentru o abatere de la 31 km/h până la 40 km/h, penalizarea poate pleca de la șase puncte de amendă și poate ajunge până la 8 puncte de amendă (de la 870 la 1.160 de lei), la care se adaugă și patru puncte de penalizare. Sancțiunea crește și mai mult dacă limita legală de viteză este depășită cu 41 – 50 km/h, fiind vorba în acest caz de sancționarea cu 9 până la 20 de puncte amendă (de la 1.305 lei până la 2.900 de lei), la care se adaugă șase puncte de penalizare.

În fine, dacă strada este pentru tine o pistă de curse, iar limita de viteză este depășită cu peste 50 km/h, sancțiunea va fi cuprinsă tot între 9 și 20 de puncte de amendă (sancțiune maximă de 2.900 de lei), dar în plus vei rămâne și fără permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Total Views: 104 ,

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *