În toiul sezonului estival 2023, Costinești s-a transformat din stațiunea tineretului în cea a familiilor cu copii mici, cel puțin în luna iulie. Spre deosebire de luna care tocmai se încheie, la finalul lunii aprilie stațiunea era plină până la refuz de copii și adolescenți care participau la cel mai mare festival de trap, din România, Beach Please.

Cu două săptămâni înainte de festival, ministrul Turismului de la acea vreme, Daniel Cadariu, efectuase o vizită de lucru în Costinești, în urma căreia a criticat dur cum arată stațiunea și a vorbit chiar de posibilitatea ca acesteia să i se retragă statutul de stațiune turistică de interes național.

Spre deosebire de 2022, dar și de perioada aprilie-mai a acestui an, stațiunea pare mai curată, cu multe gunoaie strânse în sacii de gunoi, nu în afara lor, și fără senzația de îmbâcseală. Costinești este, la fel ca în 2022, în top 3 destinații preferate de turiști pe litoralul românesc (raport număr turiști-capacitate de cazare), alături de Eforie și Vama Veche, au explicat specialiștii în turism consultați de G4Media.

Plaja din Costinești, dinspre Obelisc, este, la finalul lunii iulie, atât de aglomerată încât amintește de aglomerația din Calcutta indiană. În privința prețurilor, șezlongurile (din partea de plajă spre Epavă) costă de două ori mai multe decât cele din Eforie, spre exemplu, ajungând la 60 de lei/zi.

Cât despre ofertele culinare, turiștii au mai multe opțiuni pentru meniul zilei, cu prețul pornind de la 30 de lei și până la aproape 40 de lei, mult mai ieftin decât în Vama Veche, dar mai scump decât în Eforie.

sursa G4Media.ro

Total Views: 77 ,

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *