Cu toții ne putem confrunta, mai devreme sau mai târziu, cu mirosul neplăcut din încălțăminte. Aceasta este o problemă frecventă și foarte neplăcută. Cauzele pot fi multiple și, de aceea, în acest articol îți vom prezenta câteva dintre ele, pentru ca tu să înțelegi mai bine de ce întâmpini această neplăcere. Și, dacă te-ai întrebat ce poți să faci ca să nu mai miroasă încălțămintea sau cu ce se scoate mirosul urât, noi îți vom oferi câteva sfaturi și trucuri utile și eficiente care te pot ajuta să scapi de mirosul urât din încălțămintea ta favorită.
Cuprins:
- Eliminarea mirosului din încălțăminte – Care sunt cauzele mirosului neplăcut din încălțăminte?
- Prevenirea mirosului neplăcut din încălțăminte – Ce să faci să nu mai miroasă încălțămintea?
- Eliminarea mirosului din pantofi – Cu ce se scoate mirosul urât din încălțăminte?
1. Eliminarea mirosului din încălțăminte – Care sunt cauzele mirosului neplăcut din încălțăminte?
De cele mai multe ori, cauzele mirosului neplăcut din încălțăminte sunt de natură medicală, provocate de diverse bacterii ce se dezvoltă într-un mediu propice pentru acestea, fie prin prisma unei igiene precare, fie a transpirației excesive a picioarelor, pe bază de stres sau emoții puternice. Prin urmare, înainte de a-ți prezenta cum poți elimina mirosul neplăcut din încălțăminte este necesar să descoperi cauzele acestei situații neplăcute.
- În primul rând, transpirația este considerată ca fiind principala cauză a mirosului urât din încălțăminte
Așa cum am menționat anterior, principala cauză a mirosului neplăcut din încălțăminte este transpirația excesivă a picioarelor sau, cum mai este cunoscută în termeni medicali, hiperhidroza. În momentul în care acestea transpiră, apar diverse bacterii și ciuperci, deoarece umezeala reprezintă un mediu favorabil pentru dezvoltarea lor. Deoarece picioarele sunt predispuse mai mult către transpirație față de alte părți ale corpului, având mai multe glande sudoripare, aceasta este considerată o afecțiune comună. Dacă această problemă persistă și devine mult prea supărătoare și deranjantă, nu ezita să ceri sfatul unui medic specialist, pentru tratarea corespunzătoare a acestei afecțiuni.
- În al doilea rând, o altă cauză a mirosului neplăcut din încălțăminte, poate fi reprezentată de o igienă personală necorespunzătoare
O igienă personală precară, poate cauza mirosul neplăcut din încălțăminte. În acest caz, este esențial să te asiguri că picioarele tale sunt spălate zi de zi atât cu apă, cât și cu săpun, în mod special, în acele zone dintre degetele de la picioare. În plus, îți recomandăm să utilizezi o piatră ponce care te va ajuta să elimini celulele moarte ce se află pe pielea de pe călcâie, fiindcă acestea favorizează apariția mirosurilor din încălțăminte, dar și răspândirea bacteriilor nedorite.
- Și, nu în ultimul rând, transpirația picioarelor pe fond de stres
Așa cum ai putut sesiza, transpirația picioarelor poate avea diverse cauze. De exemplu, atunci când întâmpini situații foarte stresante, solicitante sau care au un impact major asupra stării tale fizice și psihice, organismul va elibera hormoni pe bază de stres, cauzând transpirația abundentă ce duce la apariția mirosului urât din încălțăminte.
Acestea sunt câteva cauze ce pot duce la apariția mirosurilor urâte din încălțăminte. Dacă sesizezi că ai o problemă de natură medicală este indicat să consulți sfatul unui medic specialist, pentru a beneficia de mai multe recomandări de specialitate.
2. Prevenirea mirosului neplăcut din încălțăminte – Ce să faci să nu mai miroasă încălțămintea?
Ți-am prezentat anterior care pot fi câteva dintre cauzele mirosului neplăcut din încălțăminte. În continuare, îți vom oferi câteva recomandări pentru prevenirea mirosului urât și deranjant din încălțămintea ta favorită, precum cizmele pentru damă sau ghetele pentru bărbați, de exemplu. Așadar, iată ce vei putea face în sensul acesta:
- Îți recomandăm să alternezi purtarea perechilor de încălțăminte
Dacă te întrebi frecvent ce sa faci să nu mai miroasă încălțămintea, principala noastră recomandare este să alternezi purtarea perechilor tale de încălțăminte, indiferent de tipul acestora. Pentru că nu este indicat să porți aceleași articole de încălțăminte mai multe zile la rând, noi, echipa de la Kalapod, venim cu câteva sugestii.
Așadar, pentru că și în sezonul rece se acumulează multă umezeală în încălțări prin prisma precipitațiilor și a condițiilor meteo nefavorabile, într-o zi poți alege să porți o pereche de cizme din cauciuc, în următoarea zi o pereche de cizme peste genunchi, care sunt practice și au un aspect interesant și, nu în ultimul rând, în zilele foarte friguroase, o pereche de cizme îmblănite va fi soluția ideală, pentru ca tu să beneficiezi de confortul termic necesar.
În zilele în care optezi pentru ținute elegante, cizmele cu toc stiletto îți vor completa de minune ținuta, oferindu-ți un aer rafinat și deosebit. Nu în ultimul rând, pentru o ținută clasică, office, cizmele cu toc gros pot fi foarte potrivite, iar dacă îți dorești să abordezi și ținute casual, relaxate și lejere, cizmele scurte, fără toc sau cu toc jos vor fi, mai mult ca sigur pe gustul tău, pentru că îți vor oferi libertatea de mișcare de care ai nevoie.
3. Eliminarea mirosului din pantofi – Cu ce se scoate mirosul urât din încălțăminte?
- Este indicat să porți șosete din bumbac sau din alte țesături naturale
Ca să poți preveni mirosul neplăcut este indicat să porți șosete din bumbac sau din alte tipuri de țesături naturale, deoarece acestea îi permit pielii piciorului să respire și să-l mențină uscat. Dacă constați că picioarele tale încă transpiră, îți recomandăm să schimbi mai multe perechi de șosete din astfel de materiale pe parcursul zilei, pentru a putea să eviți acumularea bacteriilor ce se dezvoltă foarte rapid într-un mediu umed.
- Poți folosi branțuri antibacteriene
Branțurile antibacteriene concepute special pentru pantofi, vor putea contribui la prevenirea apariției mirosurilor urâte. Acestea sunt confecționate din fibre de bambus și au rolul de a absorbi cu succes umezeala ce se acumulează în încălțări. Nu uita să le schimbi la o anumită perioadă de timp, ținând cont de cât de des le porți.
Așadar, acestea au fost recomandările noastre pentru ca tu să poți preveni mirosul urât din încălțăminte.
n continuarea articolului, vei afla cum poți să elimini mirosul neplăcut din încălțăminte, prin ce modalități se poate scoate mirosul urât și, nu în ultimul rând, vei descoperi și câteva sfaturi, trucuri și remedii naturale care te pot ajuta să scapi de mirosul din încălțăminte.
Așa cum ai putut observa pe parcursul acestui articol există diverse cauze ale apariției mirosurilor neplăcute din încălțăminte, dar și metode de prevenire în acest caz. Cu toate că ai aplicat metodele pentru prevenirea apariției mirosurilor urâte și deranjante din încălțările tale, acestea vor putea să reapară. Din fericire, acestea vor putea fi eliminate destul de ușor, cu ajutorul sugestiilor pe care ți le vom explica în continuare. Așadar, vei afla cu ce se scoate mirosul urât din încălțăminte, mai exact, prin ce modalități se pot elimina mirosurile neplăcute din acestea.
- Îți sugerăm să cureți și să dezinfectezi încălțămintea
Încălțămintea necesită îngrijire și atenție atât în exterior, cât și în interior. De aceea, după fiecare purtare, va trebui să cureți și să ștergi foarte bine interiorul încălțărilor. Poți face acest lucru cu ajutorul unei cârpe moi, pentru a absorbi umezeala acumulată în interior. Dacă constați că există și straturi mai mari de murdărie, poți spăla încălțămintea, cu condiția de a ține cont de materialul din care este confecționată. Nu uita să dezinfectezi perechea de încălțăminte purtată, deoarece este foarte importantă pentru eliminarea mirosului urât din pantofi. Poți alege soluții special create pentru curățarea încălțărilor sau soluții naturale, precum oțetul, sucul de lămâie sau apa.
- Este recomandat să păstrezi încălțămintea în locuri uscate, ferite de umezeală
Îți recomandăm să îți păstrezi încălțămintea în locuri uscate, cum ar fi în cutiile originale, în care să adaugi câțiva săculeți ce conțin silicon. Aceștia sunt concepuți pentru a absorbi umezeala și, în același timp, de a elimina mirosurile neplăcute care se acumulează în interiorul încălțămintei cauzate de umezeală.
- Poți utiliza diverse soluții sau spray-uri concepute pentru eliminarea mirosurilor neplăcute
Printre ideile ingenioase de a scăpa de mirosurile urâte din încălțăminte se numără și utilizarea anumitor spray-uri și soluții special concepute pentru eliminarea mirosurilor urâte și deranjante. Așadar, înainte de a te încălța în perechea de încălțăminte dorită, vei putea pulveriza o cantitate optimă de spray pentru pantofi în interior, urmând ca mirosurile neplăcute să dispară. De asemenea, există și spray-uri realizate pentru picioare care pot să miroasă urât în anumite contexte. Îl poți aplica pe tălpile picioarelor și după uscarea sa, te vei putea încălța în perechea de încălțăminte dorită.
Cu ajutorul acestor sugestii, dar și cu menținerea igienei corespunzătoare a picioarelor sau schimbarea frecventă a branțurilor care se află în interiorul perechilor tale de încălțăminte, vei putea obține rezultate excelente în ceea ce privește eliminarea mirosurilor neplăcute din interiorul acestora.