Artă populară, mănăstiri și biserici viu colorate, tradiție și istorie – acestea sunt cuvintele reprezentative regiunii. Ospitalitatea și îndeletnicirea culinară a bucovinenilor te vor desfăta și te vor convinge să petreci câteva zile în acest loc de poveste.
Regiunea este situată în nord-estul României și se învecinează în nord cu Ucraina, în vest cu Maramureș, în est cu Moldova și în sud cu Transilvania.
Ajuns pe teritoriul bucovinean, vei observa o diversitate etnică și lingvistică, redată de comunitățile ce trăiesc aici alături de români: ucraineni, polonezi, ruși, maghiari, lipoveni, ruteni, rromi. Astfel, bogăția etnică s-a transpus în nenumăratele obiceiuri, tradiții și porturi populare specifice zonei.
Câteva noțiuni de:
Geografie
Relieful Bucovinei reunește munți, depresiuni, dealuri, podișuri, câmpii și lunci. Diversitatea aceasta face din zonă un paradis turistic. Regiunea montană include munții Suhardului, Obcinele Bucovinei (Mestecăniș, Feredeu, Mare), masivele Giumalău și Rarău, muntele Sutra. Cel mai înalt vârf din Bucovina este Giumalău, cu o altitudine de 1856 m.
Parcul Național Călimani, declarat arie protejată, se întinde pe mai multe județe (Mureș, Suceava, Harghita, Bistrița-Năsăud). Acest loc oferă turiștilor experiențe inedite precum: parcurgerea traseelor montane, descoperirea complexității faunei și a florei. Segmentul care aparține de Bucovina este situat în sud-vestul județului Suceava, la aproximativ 25 de km de Vatra Dornei.
Relieful și climatul regiunii sunt elemente propice pentru cultivarea plantelor și creșterea de animale. Culturile cele mai des întâlnite sunt cele de porumb, grâu, floarea-soarelui, diverse cereale.
Descoperă cele mai importante:
ORAȘE DIN BUCOVINA
Suceava
Suceava este unul dintre cele mai frumoase orașe bucovinene, iar printre principalele locuri și lucruri pe care trebuie să le vezi aici se numără: Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Șcheia, Muzeul satului bucovinean.
Fălticeni
Fălticeni este orașul în care vei regăsi obiective turistice interesante, precum: Galeria Oamenilor de Seamă, Muzeul Apelor.
Vatra Dornei
Vatra Dornei atrage turiștii prin prisma apelor minerale și termale, prin frumusețea peisajelor ce pot fi admirate în timpul parcurgerii diverselor trasee montane. Stațiunea este renumită și pentru pârtia de schi, unde vizitatorii pot practica diverse sporturi de iarnă
Rădăuți
Rădăuți este un oraș plin de meșteri iscusiți, dovadă fiind Atelierul de ceramică Colibaba, cât și muzeul de etnografie „Samuil și Eugenia Ioneț”. Alte obiective renumite sunt: herghelia de cai, grădina zoologică, Templul Mare.
Gura Humorului
Gura Humorului este o stațiune bogată în tradiții, artă populară, lăcașuri de cult de o frumusețe aparte. Acestor elemente idilice li se adaugă pârtii de schi și spații de cazare cu personal primitor și deschis.
Descoperă cele mai frumoase:
OBIECTIVE TURISTICE DIN BUCOVINA
- Cetatea Sucevei a fost – de-a lungul unei perioade de 200 de ani – reședința multor domnitori moldoveni și, în prezent, este un monument istoric de referință pentru bucovineni.
- Mănăstiri (Voroneț, Humor, Sucevița, Putna, Moldovița) – fiecare dintre acestea este asociată cu o anumită culoare. Culorile specifice mănăstirilor sunt: Voroneț – albastru, Humor – roșu, Sucevița – verde, Moldovița – galben.
- Muzee (Muzeul Etnografic Hanul Domnesc, Muzeul Bucovinei, Muzeul Obiceiurilor Populare, Muzeul Lemnului) – vei regăsi nenumărate obiective de acest gen în regiune. Acestea sunt adevărate simboluri ale identității bucovinenilor.
- Stațiunea Vatra Dornei oferă posibilități de petrecere a timpului liber atât pasionaților de sporturi de iarnă, cât și celor care doresc să beneficieze de o serie de tratamente: cure interne/externe cu apă din izvoare minerale, băi cu nămol, hidroterapie.