♦ Planul este ca în trei ani Salt Bank să atingă 1 milion de clienţi, după cum spunea în martie Gabriela Nistor, director general al Salt Bank, în cadrul emisiunii de business ZF Live
Salt Bank, este prima bancă românească 100% digitală, entitate nou creată ca urmare a achiziţionării Idea Bank de către Banca Transilvania
Această bancă va intra în competiţie atât cu băncile tradiţionale, cât şi cu fintechurile.
Salt Bank se va îndrepta la început doar către persoanele fizice, urmând să se extindă la persoanele fizice autorizate, iar ulterior posibil şi la microcompanii. Pentru strategia şi dezvoltarea băncii pachetul de investiţii se ridică la 80-100 mil. euro, cu posibilitatea de a se extinde, după cum spunea în luna martie Gabriela Nistor, director general al Salt Bank, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Ea a mai menţionat că, în ceea ce priveşte produsele care vor fi disponibile la început, odată cu lansarea, disponibilitatea fiecărui produs are o logică care se uită la nevoile clienţilor, iar planul este ca în trei ani Salt Bank să atingă 1 milion de clienţi.